Tulburarea de anxietate generalizata

Tulburarea de anxietate generalizata este definita de o simptomatologie anxioasa si aprehensiuni in legatura cu activitati cotidiene banale pentru o perioada de cel putin sase luni. Tulburarea de anxietate generalizata poate fi legata de preocuparile majore ale existentei individului (activitate profesionala, scolara). Acuzele variabile sunt dominate de nervozitate permanenta, iritabilitate, tremor, transpiratii, ameteli, palpitatii, gura uscata, disconfort epigastric, dificultati de concentrare.

Tulburarea de anxietate generalizata se asociaza cu tensiune musculara, insomnii, neliniste psiho-motorie, teama ca o persoana apropiata va avea un accident, se va imbolnavi, i se va intampla ceva rau. Intensitatea, durata si frecventa anxietatii sunt disproportionate fata de probabilitatea efectiva sau impactul evenimentelor receptate ca pericol. Cei afectati au dificultati in a-si stopa traierea anxioasa. Suferinta duce la o scadere semnificativa in domeniul profesional, social sau in alte domenii importante pentru subiect. Pacientul frecventeaza de obicei un medic de familie sau internist, caruia ii raporteaza ca tulburare primara simptomele somatice (de exemplu: diareea cronica).

Criterii de diagnostic pentru tulburarea de anxietate generalizata

1. Anxietate si grija excesiva (anxietate anticipatorie) legate de anumite evenimente sau activitati (cum ar fi munca, performantele scolare), mai multe zile da decat nu, cel putin 6 luni;
2. Persoana recunoaste ca isi controleaza cu dificultate ingrijorarea;
3. Anxietatea, grija sau acuzele somatice determina o deteriorare semnificativa clinic in functionarea sociala, ocupationala sau in alte domenii de activitate;
4. Tulburarea nu se datoreaza efectelor fiziologice directe sau ale unui medicament (de exemplu ca in cazul abuzului de anumite substante) sau ale unei afectiuni medicale generale (de exemplu hipertiroidism) si nu apar in timpul unei tulburaru de dispozitie, al unei tulburari pervazive de dezvoltare;
5. Anxietatea si grija sunt asociate cu trei (sau mai multe) dintre urmatoarele sase simptome (acestea fiind prezente mai multe zile da, decat nu, cel putin 6 luni):

• neliniste sau senzatia de a se simti la limita;
• fatigabilitate;
• dificultati de concentrare sau senzatia de minte goala;
• iritabilitate;
• tensiune musculare;
• tulburari hipnice (dificultati de adormire sau de mentinere a somnului sau somn nesatisfacator).

Evolutia in tulburarea de anxietate generalizata

Evolutia in tulburarea de anxietate generalizata este cronica (persista o decada sau mai mult) si intermitenta, necesita tratament de lunga durata. Intr-un studiu referitor la evolutie, 15% dintre pacienti apareau ca remisi dupa doua luni de tratament fata de data la care se incepuse studiul, iar 25% se remisesera dupa doi ani. Dizabilitatea secundata bolii a fost evaluata ca similara cu cea din depresia majora.

Tratamentul in tulburarea de anxietate generalizata

Pacientii cu tulburare de anxietate generalizata se prezinta de obicei la medicul de familie pentru simptome somatice, cel mai adesea nerecunoscute ca atare.

Benzodiazepinele constituie de obicei prima alegere prin efectul lor tranchilizant asupra pacientului si pentru ca reduc simptomele somatice ale anxietatii. Intrucat tulburarea de anxietate generalizata evolueaza cronic, cu eventuale remisiuni periodice si se asociaza cu alte tulburari anxioase sau/si cu depresia, antidepresivele ISRS sunt considerate in prezent ca prima alegere atat pentru inceperea, cat si in mentinerea tratamentului.

Durata necesara pentru consolidarea tratamentului initial, din faza acuta a bolii, este de cel putin 6 – 12 luni. Tratamentul de mentinere, al carui obiectiv este evitarea recaderilor pe termen lung, este de 1 – 2 ani, durata recomandata in consens de expertii terapeuti, valabila in prezent pentru toate tulburarile anxioase.

Tratamentele psiho-sociale pot combina terapia cognitiv-comportamentala, psihoeducatie, auto-monitorizarea simptomelor ca o prima componenta a analizei functionale in tehnicile cognitiv-comportamentale.

Sursa Psihiatrie clinica – Dan Prelipceanu