Obezitatea – complicatii metabolice si gastro-intestinale
Obezitatea afecteaza organismul in nenumarate moduri, fiecare din aceste aspecte patologice poate duce catre boli grave cu evolutie cronica.
OBEZITATEA – COMPLICATII METABOLICE
1. Insulino-rezistenta
Manifestata clinic prin:
- sindrom metabolic;
- diabet zaharat tip 2;
- dislipidemie aterogena;
- inflamatie subclinica.
Insulino-rezistenta este legata mai ales de obezitatea abdominala.
Obezitatea abdominala se insoteste de depunere ectopica de tesut adipos in muschi, pancreas, ficat, pericard si zona perivasculara.
Aceste depozite se caracterizeaza prin adipocite disfunctionale ce contribuie atat la insulino-rezistenta diabetogena, cat si la aterogeneza.
Adipocitele disfunctionale secreta adipokine proinflamatorii, protrombotice (TNF-alfa, IL-6, PAI-1), in timp ce secretia adiponectinei (cu efecte fiziologice antiinflamatorii si antitrombotice) este redusa.
Pentru fiecare crestere a indicelui de masa corporala cu 1 kg/mp peste 27,2 kg/mp riscul de diabet zaharat tip 2 creste cu 20%.
Indicele de masa corporala intre 27,2 si 29,4 kg/mp creste riscul de diabet zaharat tip 2 cu aproximativ 100%, iar peste 29,4 kg/mp cu 300%.
2. Diabet zaharat
3. Dislipidemie
Caracterizata prin:
- trigliceride >/=150 mg/dl;
- VLDL-colesterol crescut;
- HDL-colesterol sub 40 mg/dl.
4. Sindrom metabolic
5. Inflamatie subclinica
6. Hiperuricemie si guta
Obezitatea este direct si semnificativ legata de riscul de guta, deasemenea aceasta este legata de cresterea nivelului seric de urat de sodiu prin hiperproductia si hipoexcretia acestei substante.
COMPLICATII GASTRO-INTESTINALE
1. Litiaza biliara
Explicatie posibila pentru prezenta litiazei biliare ar fi augmentarea turn-over-ului colesterolului proportional cu tesutul adipos. Pentru fiecare kilogram este excretata in bila o cantitate aditionala de 20 mg colesterol.
Raportul perturbat dintre colesterol – acizi biliari – fosfolipide din bila mareste riscul de precipitare sub forma de calculi colesterolici.
In timpul scaderii ponderale fluxul de colesterol biliar se accentueaza ceea ce promoveaza litogeneza.
In perioada initiala de slabire rapida, dupa chirurgia bariatrica prevalenta litiazei biliare este peste 30%.
Dietele ce contin lipide in cantitate moderata determina contractia vezicii biliare si pot reduce riscul de formare a calculilor.
2. Steatoza si steato-hepatita non-alcoolica
Incarcarea grasa a ficatului apare cand preluarea hepatica crescuta a acizilor grasi liberi din plasma conduce la acumulari de acizi grasi liberi sub forma de trigliceride care se depoziteaza in hepatocite in cantitati excesive.
3. Boala de reflux gastro-esofagian
Adipozitatea abdominala determina:
- marirea presiunii asupra stomacului;
- intarzierea golirii stomacului;
- scaderea presiunii sfincterului esofagian inferior;
- scaderea relaxarii sfincteriene tranzitorii.