Hipoglicemia de cauza organica

Hipoglicemia - mecanisme fiziopatologice

Prin hipoglicemia organica se intelege acea hipoglicemie produsa din cauza unui organ, a carui functie este dificitara din diverse motive.

HIPOGLICEMIA DE CAUZA ORGANICA

TUMORI PANCREATICE

Insulinomul

  • cea mai frecventa cauza de hipoglicemie organica spontana;
  • tumori pancreatice secretante de insulina;
  • 90% benigne, unice sau multiple, de dimensiuni variate (1-50 mm), localizate oriunde in masa pancreatica, rar cu sediu ectopic (de-a lungul tractului gastro-intestinal);
  • poate fi si o componenta a sindromului neoplaziei endocrine multiple caracterizat prin coexistenta tumorilor hipofizare, paratiroidiene si pancreatice (insulinom, gastrinom) si manifestat clinic prin:
    • acromegalie;
    • hipoglicemie;
    • sindrom Zollinger-Ellison (ulcer digestiv multiplu, recidivant, sever).
  • varsta medie de aparitie circa 50 de ani;
  • hipoglicemia se instaleaza postprandial, la mai mult de 5 ore dupa masa, dar poate sa apara si a jeun;
  • secretia insulinica nu este inhibata de mecanisme fiziologice declansate de scaderea glicemiei;
  • valorile glicemice in mod repetat mai mici de 40 mg/dl aparute, mai ales in post si in timpul activitatii fizice, reprezinta argumentul diagnostic cel mai important.

Nesidioblastoza

  • hiperplazia celulelor insulare cu metaplazia celulelor epiteliului canaliculelor pancreatice, transformate in celule insulino-secretorii;
  • creste secretia de insulina, asadar hipoglicemia apare a jeun;
  • mai poarta denumirea de hipoglicemie pancreatogena hiperinsulinemica fara insulinom.

 TUMORI EXTRAPANCREATICE

Tumorile extrapancreatice sunt mai ales maligne cu localizari multiple:

  • tub digestiv;
  • hepatic;
  • pulmonar;
  • mamar;
  • ovarian;
  • renal;
  • suprarenal;
  • limfatic.

Hipoglicemia este cauzata cel mai probabil de consumul de glucoza de catre celulele tumorale si de secretia de catre acestea a unor factori insulin-like IGF-II) ce interactioneaza cu receptorii insulinei sau ai IGF-1.

ENDOCRINOPATII

  • deficienta hormonilor de contrareglare:
    • STH;
    • cortizol;
    • glucagon;
    • catecolamine
  • insuficienta:
    • hipofizara;
    • hipotalamica.
  • hipotiroidism.

INSUFICIENTE DE ORGAN

Insuficienta hepatica

  • se reduce sever glicogenoliza si gluconeogeneza hepatica – in prezenta distructiei hepatice masive.

Insuficienta renala

  • reducerea gluconeogenezei renale si a aportului alimentar;
  • hipoglicemia aparuta in timpul/imediat dupa hemodializa/dializa peritoneala poate fi cauzata de exacerbarea secretiei de insulina, indusa de concentratia crescuta de glucoza in lichidele de dializa si scaderea clearance-ului renal al insulinei endogene.

Insuficienta cardiaca

  • prin disfunctia hepatica produsa de staza hepatica, dar si de hipoxia si casexia prezenta la acesti pacienti.

HIPOGLICEMIE AUTOIMUNA

Anticorpi anti-insulinici in titru mare

  • hipoglicemia apare prin hipersecretie insulinica pancreatica de compensare sau prin disociere brusca intre anticorpi si insulina cu eliberarea unei cantitati mari de hormon.

Anticorpi anti-receptor insulinic in titru mic

  • insulina se leaga de receptorii liberi si ii stimuleaza la maxim.

SEPSISUL

  • hipoglicemie prin sindromul de raspuns inflamator sistemic (SIRS):
    • cresterea utilizarii glucozei de catre macrofage;
    • scaderea productiei hepatice de glucoza;
    • marirea secretiei de insulina, indusa de citokinele inflamatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *