Factori favorizanti in cetoacidoza diabetica
Va prezentam in cele ce urmeaza cativa factori favorizanti in cetoacidoza diabetica. Cetoacidoza diabetica reprezinta o complicatie metabolica acuta ce pune in pericol viata si care se trateaza numai in serviciul de urgente metabolice.
Cetoacidoza diabetica suporta mai multe grade de gravitate denumite:
- cetoza diabetica;
- precoma diabetica;
- coma hiperglicemica cetoacidozica.
Cetoacidoza diabetica se defineste prin prezenta urmatorilor factori:
- hiperglicemie importanta (peste 250 mg/dl);
- cresterea productiei si concentratiei de corpi cetonici in sange, fenomen ce poarta numele de cetoza si care depaseste in sange valoarea de 5 mmol/l;
- scaderea pH-ului sanguin si a bicarbonatului seric, situatie ce poarta denumirea de acidoza metabolica.
CAT DE FRECVENTA ESTE CETOACIDOZA DIABETICA?
Cetoacidoza diabetica apare prin deficit sever sau absolut de insulina. In lipsa insulinei glucoza din sange nu mai poate fi metabolizata si se acumuleaza, insa aceasta nu este singura problema, hormonii de contrareglare resimt foamea de glucoza de la nivel tisular si incearca sa contracareze aceasta situatie generand diferite procese menite sa aduca suport energetic in organism.
Avand in vedere ca cetoacidoza diabetica apare prin deficit absolut sau sever de insulina este normal sa ne gandim din start la persoanele cu diabet zaharat tip 1, insa trebuie sa retinem ca cetoacidoza diabetica este posibila si la persoanele ce sufera de diabet zaharat tip 2.
In ultimele decenii au fost raportate numeroase cetoacidoze diabetice in absenta factorilor favorizanti si precipitanti, la copii, adolescenti si adultii de anumite etnii, ce sufera de o varianta de diabet zaharat tip 2 fenotipic, denumit diabet zahart tip 1 idiopatic sau diabet zaharat atipic sau diabet zaharat tip 2 cu tendinta la cetoza sau flatbush diabetes.
Frecventa cetoacidozei diabetice este mai mare la caucazieni, la femei fata de barbati (mai ales femeile tinere ce uita sa isi administreze doza de insulina), la copiii si tinerii cu diabet zaharat tip 1.
CE FAVORIZEAZA CETOACIDOZA DIABETICA?
FACTORI FAVORIZANTI IN CETOACIDOZA CAZUL PERSOANELOR CU DIABET ZAHARAT TIP 1
Va prezentam in cele ce urmeaza cativa factori favorizanti in cetoacidoza pentru pacientii cu diabet zaharat tip 1:
- cetoacidoza diabetica inaugurala: cuprinde circa 25% din cazurile de diabet in momentul diagnosticului. Persoanele care nu se cunosteau cu diabet zaharat, intra in cetoacidoza diabetica si se prezinta la spital. Odata cu aceasta prezentare se pune si diagnosticul de diabet zaharat tip 1 prin deficit absolut de insulina;
- intreruperea tratamentului cu insulina: necesitatea dozarii glicemiei zilnice, necesitatea administrarii insulinei zilnic, poate deveni frustranta la un moment dat, motiv pentru care anumiti pacienti renunta la tratament. Deasemenea pot exista nenumarate alte cauze cum ar fi: neacceptarea bolii, imposibilitatea procurarii tratamentului, spargerea cartusului de insulina etc;
- infectii acute: daca suferiti de diabet zaharat tip 1 trebuie sa stiti deja ca orice infectie va destabilizeaza boala, hiperglicemia poate aparea, la fel si un nivel ridicat de cetoze;
- intercurente medicale: ca si in cazul infectiilor si intercurentele medicale pot produce probleme in echilibrul glicemic. Printre aceste intercurente mentionam: pancreatita acuta, sindrom coronarian acut, accident vascular cerebral etc;
- interventii chirurgicale: atat pre, cat si intra sau postoperator pot aparea dezechilibre glicemice ce trebuiesc combatute pentru a nu evolua spre situatii mai grave, amenintatoare de viata;
- diabet zaharat instabil sau brittle diabetes;
- defectarea pompei de insulina sau blocarea cateterului.
FACTORI FAVORIZANT IN CETOACIDOZA IN CAZUL PERSOANELOR CU DIABET ZAHARAT TIP 2
Va prezentam in cele ce urmeaza cativa factori favorizanti in cetoacidoza pentru pacientii cu diabet zaharat tip 2:
- intercurente medicale severe:
- infectii severe;
- sindrom coronarian acut;
- accident vascular cerebral;
- pancreatita acuta;
- neoplasme complicate etc.
- interventii chirurgicale:
- preoperator;
- postoperator;
- intraoperator.
- medicatie concomitenta:
- corticosteroizi;
- agenti simpatomimetici.