Efectele adverse ale tratamentului cu insulina

Va prezentam in cele ce urmeaza efectele adverse ale tratamentului cu insulina. Va recomandam sa le aveti in vedere fie ca sunteti la inceputul tratamentului cu insulina, fie ca urmati acest tratament de ceva vreme.

EFECTELE ADVERSE ALE TRATAMENTULUI CU INSULINA

A. HIPOGLICEMIA

Hipoglicemia reprezinta cel mai frecvent dintre efectele adverse ale tratamentului cu insulina.

Tabloul clinic complet al hipoglicemiilor este cuprins in triada Whiple:

• simptome specifice de hipoglicemie;
• valoarea scazuta a glicemiei;
• remisia simptomelor prin cresterea glicemiei.

De multe ori nu sunt prezente toate cele trei componente ale triadei Whiple, asadar hipoglicemiile au fost clasificate in:

• asimptomatice (biochimice – diagnosticul se pune pe baza scaderii glicemiei sub o anumita valoare);
• simptomatice.

Un raport de consens al ADA din 2005 recomanda ca valoarea glicemiei mai mica de 70 mg/dl (3.9 mmol/l) in plasma venoasa sa fie considerata criteriu de diagnostic biochimic al hipoglicemiilor.

Simptomele si semnele hipoglicemiilor pot fi clasificate in:

• autonome:
  • ale sistemului nervos vegetativ – adrenergic;
  • cele care produc advertizarea pacientului.
• neuroglicopenice:
  • consecinta privarii neuronilor de glucoza.

SIMPTOMELE AUTONOME FRECVENTE

• transpiratii reci;
• tremuraturi;
• palpitatii;
• senzatie de foame;
• anxietate.

SIMPTOME NEUROGLICOPENICE

Apar atunci cand glicemia continua sa scada:

• somnolenta;
• lentoarea ideatiei;
• stari confuzionale;
• tulburari de dispozitie;
• tulburari de vedere;
• coma (forma cea mai severa de manifestare a hipoglicemiei).

HIPOGLICEMIILE NOCTURNE (din timpul somnului) se pot manifesta prin:

• vise agitate;
• cosmaruri;
• transpiratii intense;
• stare de oboseala la trezire.

Unii pacienti cu diabet zaharat tip 1, dupa episoade repetate de hipoglicemie, prezinta reducerea intensitatii simptomelor de alarma, ceea ce determina ca manifestarile neuroglicopenice sa apara pe neanuntate. Fenomenul poarta denumirea de HYPOGLYCEMIA UNAWARNESS.

Aceasta tulburare apare prin scaderea pragului de glicemie la care se produce stimularea sistemului nervos vegetativ, iar prezenta ei implica un risc de pana la sase ori mai mare pentru formele severe de hipoglicemie.

Pacientii cu tratament intensiv cu insulina, obisnuiti cu glicemii mari, pot prezenta simptome de hipoglicemie chiar si la glicemii normale.

In functie de severitate, hipoglicemiile simptomatice se impart in:

a. HIPOGLICEMII USOARE

• simptome autonome moderate;
• pentru corectarea acestui tip de hipoglicemie, pacientul poate face singur corectiile necesare, manifestarile disparand in 10 – 15 minute.

b. HIPOGLICEMII MODERATE

• manifestari autonome si neuroglicopenice mai intense;
  • pentru corectare,1 pacientul are nevoie de ajutor de cele mai multe ori.

c. HIPOGLICEMII SEVERE

• convulsii si coma;
• corectarea impune ajutorul altei persoane;
• administrarea de glucoza sau glucagon este obligatorie.

CEI MAI FRECVENTI FACTORI FAVORIZANTI AI HIPOGLICEMIILOR LA PACIENTII TRATATI CU INSULINA

a. ERORI IN ADMINISTRAREA INSULINEI

• inversarea dozelor de insulina prandiala cu cele de insulina bazala;
• intervale prea mari intre administrarea insulinei si masa;
• doze disproportionat de mari de insulina, in raport cu glicemia;
• insulino-terapia intensiva;
• efortul fizic intens neprevazut (prin cresterea vitezei de absorbtie a insulinei, daca ea a fost injectata intr-o zona supusa efortului).

b. EXPUNEREA LA TEMPERATURA INALTA

• creste viteza de absorbtie a insulinei (exemplu: bai calde).

c. ERORI ALIMENTARE

• aport insuficient de hidrati de carbon;
• omiterea gustarilor;
• consumul de alcool, mai ales cand nu este insotit de ingestia de alimente cu continut de carbohidrati.

TRATAMENTUL HIPOGLICEMIILOR

TRATAMENTUL HIPOGLICEMIILOR USOARE

Ingerarea a 10 – 15 grame de hidrati de carbon rapid absorbabili:

• glucoza (tablete) sau zahar (2 – 3 lingurite sau pliculete sau 2 – 3 cuburi dizolvate in apa) sau sucuri cu zahar.

TRATAMENTUL HIPOGLICEMIILOR MODERATE

Se continua cu o gustare de 20 – 30 grame de hidrati de carbon cu absorbtie lenta.

Pacientii, mai ales cei cu hipoglicemii neanuntate, trebuie sa isi verifice glicemia dupa 15 minute de la ingestia a 15 grame glucoza si sa repete aceasta cantitate pana ce glicemia depaseste 100 mg/dl (regula 15/15)

TRATAMENTUL HIPOGLICEMIILOR SEVERE

Hipoglicemiile severe reprezinta urgente majore. Se recomanda administrarea a 1 –  2 mg glucagon intramuscular sau subcutan sau administrarea solutiilor hipertone de glucoza (33% sau 20%) pana la iesirea din coma.

B. CRESTEREA PONDERALA

Cresterea ponderala dupa initierea insulino-terapiei se datoreaza:

• 70% disparitiei glicozuriei;
• 30% reducerii efortului fizic.

In general, cresterile importante in greutate se produc din cauza prescrierii unei terapii nutritionale neconforme cu nevoile reale ale pacientului sau a lipsei de aderenta a acestuia la recomandarile nutritionale.

C. ALERGIA LA INSULINA

Alergia la insulina este foarte rara datorita generalizarii folosirii insulinelor umane inalt purificate si a analogilor de insulina umana.

Imunogenitatea insulinelor comerciale este pusa pe seama adaosului de protamina sau zinc, a stabilizatorilor si a conservantilor.

Manifestarile cele mai frecvente sunt de tipul 1 mediate de IgE si pot fi:

• localizate:
  • eritem;
  • parestezii.
• generalizate:
  • urticarie;
  • angioedem;
  • soc anafilactic.

Reactiile locale de tip intarziat (Arthus) sunt exceptional de rare in prezent.

D. TULBURARILE DE REFRACTIE

Echilibrarea glicemica prin insulino-terapie produce, uneori, modificari tranzitorii ale acuitatii vizuale (MIOPIE).

Acestea sunt cauzate de rehidratarea cristalinului si nu necesita corectie prin ochelari.

Tulburarea este tranzitorie si nu se indica evaluarea acuitatii vizuale mai devereme de 6 – 8 saptamani de la echilibrare.

E. EDEMELE INSULINICE

Dupa instituirea insulino-terapiei sau dupa perioade lungi de dezechilibru glicemic, mai ales cand sunt necesare doze mari de insulina, pot aparea edeme generalizate moderate.

Ele sunt cauzate de reechilibrarea hidroelectrolitica, la pacientii anterior deshidratati si de efectul anti-natriuretic al insulinei.

Edemele sunt tranzitorii si de cele mai multe ori, nu necesita tratamentul specific.

F. LIPODISTROFIILE LOCALIZATE

Forma intalnita este lipohipertrofia, ce consta in tumefieri de dimensiuni variabile, cu consistenta elastica, ce apar la locul de injectare a insulinei, mai ales atunci cand injectia se face intr-un singur loc in mod repetat.

Producerea lipohipertrofiei este atribuita efectului de stimulare a cresterii tesutului adipos si poate fi responsabila de accentuarea variabilitatii efectului insulino-terapiei.

Este reversibila, daca se evita injectarea insulinei in acelasi loc.

Sursa: Viorel Serban